Bronzatul la solar cauzează cancer de piele – VIDEO

Bronzatul la solar cauzează cancer de piele  - VIDEO
Publicat: 10/10/2012, 17:20
Actualizat: 29/07/2014, 20:12

Experții din cadrul Organizației Mondiale a Sănătății avertizează că ședințele la solar înaintea vârstei de 30 de ani cresc cu 75% riscul de apariție a melanomului și atenționează că există anumit grad de asociere între bronzarea artificială și cancerul la ochi

Razele ultraviolete din cabinele de bronzat, despre care se bănuia până în prezent că pot declanșa cancerul de piele, au fost incluse acum în categoria factorilor cancerigeni de către Agenția Internațională de Cercetări asupra Cancerului (IARC), structură din cadrul Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), informează AFP. Aceasta este concluzia unui grup de 20 de experți din nouă țări, reuniți la sediul IARC din orașul francez Lyon. „O metaanaliză a concluzionat faptul că expunerea la razele ultraviolete artificiale înaintea vârstei de 30 de ani crește cu 75% riscul de apariție a melanomului – cea mai agresivă formă de cancer de piele”, au declarat experții de la Agenția Internațională de Cercetări asupra Cancerului. Ei precizează că folosirea solarelor este o practică foarte răspândită, mai ales în rândurile femeilor tinere. În plus, experții au constatat un anumit grad de asociere între bronzarea artificială și apariția cancerului la ochi. „Soluția nu constă în interzicere, ci în informare. Noi nu suntem o agenție de reglementare, noi publicăm rezultate științifice pentru ca agențiile sanitare naționale să poată lua deciziile pe care le consideră necesare”, declară Vincent Cogliano, expert IARC.

Din 1992, razele solare ultraviolete (UVA, UVB), precum și razele ultraviolete artificiale produse de lămpile și aparatele din cabinele de bronzat au avut nivelul doi de clasificare IARC (probabil cancerigene). În urma celor mai recente studii științifice, însă, experții de la Agenția Internațională de Cercetări asupra Cancerului au stabilit să acorde tuturor tipurilor de raze ultraviolete nivelul unu de clasificare, adică factori cancerigeni pentru om. Medicii dermatologi britanici și cei francezi au salutat această decizie. „Cel mai mare risc vizează persoanele care fac ședințe de întreținere pe toată durata anului”, a explicat George Reuter, președintele Sindicatului francez al dermatologilor (SNDV), fixând limita la cel mult zece ședințe de bronzat într-un an. „Un alt risc constă în proasta supraveghere și întreținere a instalațiilor. Când tuburile care produc raze ultraviolete se învechesc, ele pot să producă o lumină mai periculoasă”, a mai spus specialistul. „Este important să facem cunoscut riscul asociat cu acest gen de instalații și riscul general de expunere la soare”, a subliniat George Reuter, care sugerează persoanelor care doresc totuși să se bronzeze să recurgă la produsele autobronzante.

La rândul lor, reprezentanții saloanelor de bronzat artificial ne explică mecanismul, din punctul lor de vedere. „Ședințele la solar nu sunt periculoase. În mod cert, sunt mult mai puțin periculoase (se spune că de opt ori mai puțin periculoase) decât o expunere la soare, indiferent de oră!”, susține Adrian Braniște, managerul unui salon de bronzat din Capitală. De asemenea, completează acesta, „minimul de timp pentru o pauză între ședințe este de 48 de ore. După o perioadă de timp mai scurtă, bronzatul nu este recomandat. Indicate sunt patru-cinci ședințe la un interval mai mare decât cel menționat, pentru a obține un ten de bază. Ulterior, pentru întreținere, se poate veni o dată pe săptămână”, susține Braniște.

O ședință de minimum zece minute la solar costă între 15 și 25 de lei.

„Persoanele care doresc, totuși, să se bronzeze pot să recurgă la produsele autobronzante”, George Reuter, președintele Sindicatului francez al dermatologilor

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O femeie și-a reclamat soțul pentru ce a forțat-o să facă în dormitor. Dar un...
'O sfidează pe soția lui Florin Piersic!' Scandal cu femeia nelipsită de lângă marele actor,...
FOTO. Imaginile anului cu romanticul Ilie Năstase în timp ce își sărută cu foc soția!...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Ucis pentru că a refuzat să fie evacuat din calea „orașului viitorului”. Sate întregi au...
Reghecampf dă de pământ cu Anamaria Prodan. Declarații incendiare făcute de fostul soț
Veste mare în showbiz! Este ÎNSĂRCINATĂ pentru prima dată. Vestea i-a uimit pe toți, deși...
O româncă se plânge că "francezii sunt o naţie de nesuferiţi". Tânăra povesteşte cât de...
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
S-a aflat cauza morții lui Bogdan, asistentul veterinar găsit fără suflare în propria mașină. Ce...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Cât costă Dacia Logan în 2024? Mai este o mașină LOW COST?
Raportul lui Blinken este aşteptat să critice Israelul şi nu ar încălca termenii referitori la...
A fost găsit LOCUL de VECI al unui MARE filosof! „Era chiar sub nasul tuturor”
BANII AU INTRAT deja în conturi. Anunț istoric la Ministerul Finanțelor: Se schimbă cu adevărat...
Drama prin care trece Mihai Albu. Operat de cancer, creatorul se gândește la suferința fiicei...
Ce a putut să găsească Mihai Morar într-o casă abandonată din Maramureș. A publicat imaginile...
Când vine vara în România! Anunțul ANM
Cum a aflat Monica Tatoiu recent că mai are frați de pe urma tatălui: „I-a...
Ce tematică deosebită au ales Oana Mosneagu și Vlad Gherman pentru nunta lor: "Suntem absolut...
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă:...
A fost găsită o nouă proprietate a luminii